DNA, percheziții la Spitalul Județean din Deva

DNA, percheziții la Spitalul Județean din Deva
Publicat: 24/02/2017, 14:12
Actualizat: 05/06/2018, 20:11

Directorul Spitalului Județean Deva, Livia Oros, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că la unitatea medicală au ajuns doi ofițeri de la DNA Alba, care au solicitat o serie de documente.

„Colegii mei vor pregăti copii după documente. Nu știu dacă este un dosar în care se fac cercetări in rem sau pe anumite persoane, pentru că nu mi-au comunicat explicit”, a declarat Livia Oros.

Sursa citată a confirmat că este vorba și despre documente care vizează organizarea unor concursuri care au avut loc la spital începând din anul 2013, când conducerea spitalului era asigurată de Călin Laza.

Fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Deva, Călin Laza, a declarat, pentru MEDIAFAX, că și în anii trecuți au avut loc controale similare.
„Anul trecut am avut trei controale de audit, un control al Corpului de Control al Consiliului Județean Hunedoara și au fost doar probleme minore, de organizare”, a spus Călin Laza.
Fostul manager a adăugat că el nu a fost contactat de ofițeri, afirmând însă că astfel de controale ale celor de la DNA au avut loc și în trecut.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Cei care au permis CATEGORIA B nu au voie, sub nicio formă. Regula spune că...
Bomba anului în lumea mondenă. Pe cine a refuzat Cătălin Botezatu
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
În câți ani crede Elon Musk că Inteligența Artificială va depăși oamenii?
×